Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Adevărul
Anul şi data apariţiei: 20/07/2011
Tematica: conflictul romi-primăria Baia Mare
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Mariana Bechir
Titlul articolului: Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD) s-a autosesizat în legătură cu zidul ridicat de Primăria Baia Mare în jurul blocurilor de pe strada Horea, unde s-a concentrat comunitatea locală de romi.
Numărul fotografiilor: 0
Acces online: https://www.adevarul.ro/actualitate/social/Consiliul_Antidiscriminare_il_cerceteaza_pe_primarul_din_Baia_Mare_0_520748147.html#


Primarul oraşului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a decis luna trecută ridicarea unui zid de beton înalt de 1,80 de metri, în jurul blocurilor de pe Strada Horea, unde locuiesc romi. Zona s-ar fi transformat, astfel, într-un ghetou oficial şi ar fi consfiinţit segregarea pe criterii etnice practicată de autorităţile locale. Lucrările la zid au fost amânate, după reacţia vehementă a unor organizaţii nonguvernamentale. 

Mare parte dintre locuitorii oraşului au fost însă încântaţi de hotărârea primarului, considerând că zona Horea este furnizorul principal de insecuritate şi delincvenţă.

CNCD investighează acum în ce măsură primarul Cherecheş se face vinovat de faptele prevăzute la articolul 15 din Ordonanţa nr. 137 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare: instigare la ură rasială, comportament care aduce atingere demnităţii sau creează o atmosferă de intimidare, ostilă, degradantă, umilitoare sau ofensatoare îndreptat împotriva unui grup de persoane şi legat de apartenenţa la o anumită etnie. 

Discriminarea romilor, caracteristică românilor

Noul caz de segregare vine la numai două săptămâni după ce Consiliul a dat publicităţii Raportul de activitate pe anul 2010. Acesta constată că „limbajul de ură, crearea unei atmosfere ostile, degradante şi umilitoare la adresa cetăţenilor români de etnie romă constituie o caracteristică prezentă în societate şi în anul 2010”.

Acest lucru se reflectă şi în sancţiunile acordate de Consiliu pentru discriminarea romilor. Anul trecut, mai multe personalităţi publice au făcut declaraţii ce conţineau stereotipuri şi limbaj discriminatoriu cu referire la romi: preşedintele Traian Băsescu, ministrul de externe Teodor Baconschi, Ilie Năstase şi Gigi Becali.

Ilie Năstase a fost amendat cu 600 de lei pentru declaraţia privind deportarea romilor în Harghita.  

În Raportul 2010 al Agenţiei Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale, România este amintită de mai multe ori pentru discriminarea romilor. Printre altele, România figurează în rândul statelor membre unde au existat campanii mass-media extrem de populiste îndreptate împotriva romilor.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.